Cabral, de la Săriţi de pe fix: „Când am fost concediat, a trebuit să mă trezesc”. A povestit despre cel mai dificil moment din carieră – Paginademedia.ro

Minutul Paginademedia, cu Cabral: „Mă aşteptam să fie apreciat, pentru că în atâţia ani am învăţat să estimez relativ corect cât de aproape reuşim să fim de gusturile publicului. Întotdeauna poţi avea surprize şi uneori ceva care azi e bine de tot, mâine ar putea fi slăbuţ”, a spus prezentatorul, în exclusivitate pentru Paginademedia.ro, despre debutul emisiunii Săriţi de pe fix, de la Pro TV.

Despre un moment dificil din carieră:

„Când am fost concediat şi a trebuit să mă trezesc din visul cu «noi suntem mare familie frumoasă» şi să aterizez în realitatea «eşti doar un angajat».”

Înainte de cariera în televiziune, Cabral a povestit că a lucrat ca agent de asigurări, apoi ca inspector. Spune că prima experienţă în televiziune se datorează pasiunii pentru auto.
Cabral a debutat în televiziune în 1997 la emisiunea auto Roata de rezervă, de la Antena 1.
După Antena 1 a urmat colaborarea cu postul Prima TV, unde a avut-o colegă pe Adriana Stoian, fostă Mariş.
Prezentatorul de la Pro TV a jucat şi în seriale cunoscute precum Iubire ca în filme, Inimă de ţigan, Regina şi Moştenirea, semnate de Ruxandra Ion. De asemenea, Cabral a prezentat Poveştiri de noapte alături de Mircea Solcanu la Acasă TV, formatul Sunt celebru, scoate-mă de aici! (Pro TV) şi este gazda show-ului Ce spun românii.
Mai multe detalii despre preferinţele media ale lui Cabral, aflaţi în interviul de mai jos:

În mod ideal, YouTube. Pentru că este mult mai sincer, de cele mai multe ori. Dar făcut cu buget, cu poveste în spate, cu nerv şi energie. Şi… da, cu limbaj mai fără jupă, dar cu oameni adevăraţi şi asumaţi, nu roluri.

Podcast. Mi se pare că, deşi producătorul se gândeşte clar la publicul-ţintă, îşi asumă de multe ori decizii care nu sunt neapărat populare.

De exemplu într-un podcast, pentru că nu trebuie să se încadreze într-un timp finit şi fără presiunea gândului că fiecare vorbă trebuie să facă spectacol, discuţia este mai aşezată, mai normală, mai organică decât la radio. Unde, de cele mai multe ori, discuţiile sunt grăbite. Şi de fiecare dată segmentate prost de muzică, de parcă discuţia e atât de seacă de trebuie să-i punem şi-un John Secada în cârcă…

Dacă vrei tineri şi punch-line-uri scurte, Instagram. Dacă vrei public mai copt şi idei mai pe larg… Facebook.
 

Obiceiul de consum s-a schimbat foarte mult. Ştirile ajung la mine online, de cele mai multe ori. M-aş uita şi la emisiuni, dar n-am timpul respectiv, prefer să stau cu copiii.

Nu prefer, doar mă informez. 

Ştirile clasice din TV, dar livrate online. Şi mai multe publicaţii online.

Ştirile PRO TV.

Aş putea da nişte titluri, să vadă lumea ce serios sunt. Dar mai bine sunt sincer şi îţi spun că ies pe online-ul străin mai ales atunci când vreau să aprofundez o temă dată.

Alist Magazine.

Desenele din week-end. Şi mult video. Giechician şi Jancoldvandam, Arlondşvarţenegher.
 

Ghemotron. Probabil cea mai bună producţie de televiziune din istorie. Mai puţin finalul, pe care zici că l-am făcut eu, într-o mahmureală dureroasă.

Pay It Forward. Utopie, ştiu. Dar foarte frumoasă.

Am voie mai mulţi? Paula Herlo, Paul Angelescu, Rareş Năstase, Alex Dima, Cristian Leonte, Cosmin Savu. România, te iubesc!

Zilnic. De cele mai multe ori conţinut care să-i facă pe cei care mă urmăresc să râdă. Sau măcar să zâmbească. Oamenii au destule belele pe cap ca să mai apar şi eu cu probleme existenţiale.

Blog, dacă mă pui să aleg. Dar de cele mai multe ori informaţia este mai uşor de găsit pe vlog, mai ales dacă e legat de un subiect mai nou.

Simpatic. Relaxat. Casual. Fără miză.

Când am fost concediat şi a trebuit să mă trezesc din visul cu „noi suntem mare familie frumoasă“ şi să aterizez în realitatea „eşti doar un angajat“.

Roata de Rezervă, 1997. 

Mă aşteptam să fie apreciat, pentru că în atâţia ani am învăţat să estimez relativ corect cât de aproape reuşim să fim de gusturile publicului. Sigur că întotdeauna poţi avea surprize şi uneori ceva care azi e bine de tot, mâine ar putea fi slăbuţ.

M-am bucurat că am primit aşa val de aplauze, echipa din board avea nevoie de încurajările astea, sunt actori cu foarte mult bun simţ şi cumva treaba asta i-a încurajat să se arunce puţin mai mult în impro-ul din studio.

Fac asta de 25 de ani. Sunt şanse mici să aud ceva răutăcios nou. Dacă e critică constructivă o iau în calcul şi încerc să implementez, dacă văd că omul are dreptate. Dacă e altfel de critică… locul de dat cu capul e în altă parte, nu la mine.

Şi cum au fost 99,99% comentarii cu „am râs de-am leşinat“, „am râs de-am trezit copiii“ şi „văleu, ce panaramă a ieşit, am zis că mor de râs“… cum să mă deranjeze ceva?

This content was originally published here.

Lasa un comentariu